JCI Braşov, în parteneriat cu Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) București, organizează la Braşov cursuri în cadrul proiectului „E.H.R. – Antreprenoriat pentru resurse umane”. Proiectul este finanțat prin fonduri structurale europene şi implementat de către JCI România în parteneriat cu SNSPA şi D&D Research și Asociația Națională a Editorilor și Autorilor de Teste Psihologice și Educaționale.

Cursurile se adresează specialiştilor în resurse umane care doresc să iniţieze o activitate independentă, o afacere în viitorul apropiat (maxim 2 luni) şi vor avea loc în luna noiembrie 2012 la Braşov.

Condiții de eligibilitate:

  • Prima condiţie de eligibilitate este calitatea de specialist în resurse umane. Sunt considerate eligibile persoanele care au studii în domeniu (master de RU, curs de Inspector RU) sau care lucrează pe o poziţie sau într-un departament de RU, ori care îşi desfăşoară activitatea într-o firmă cu specific de RU. Psihologii atestaţi în psihologia muncii şi/sau organizaţională sunt de asemenea eligibili.
  • Cea de-a doua condiţie de eligibilitate este deschiderea unei activităţi independente în maxim 2 luni de la terminarea primului modul de cursuri. Persoanele care doresc să-şi deschidă o afacere dar nu sunt specialişti în resurse umane pot dobândi această calitate prin participarea la un curs de Inspector Resurse Umane la orice firmă de profil.
  • Se pot înscrie în proiect persoane care au domiciliul stabil în Regiunea de Dezvoltare Centru: judeţele Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita, Covasna.

Cursurile se desfășoară în două etape distincte și succesive şi sunt certificate de către CNFPA (Consiliul Național de Formare Profesională a Adulților) și de Colegiul Psihologilor (doar în cazul psihologilor care sunt specializaţi în psihologia muncii şi/sau organizaţională):

  • antreprenoriat (cunoștințe de managementul afacerilor) – program: 2 week-end-uri (sâmbăta 8 ore, duminica 4 ore), urmate de 24 de zile pe o platformă online de e-learning, asincronă
  • abilități manageriale (rolul testelor psihometrice în dezvoltarea resurselor umane) – program: un week-end (sâmbăta 8 ore, duminica 4 ore), o zi de sâmbătă în următorul week-end, 8 ore, urmate de 19 zile de platformă online de e-learning. La finalul cursurilor o zi de week-end de 5 ore va fi alocată examenelor CNFPA.

Pe parcursul workshopurilor de antreprenoriat (cursurile din prima secțiune) cursanții vor fi asistați în elaborarea unui plan propriu de afaceri pentru o idee pe care doresc să o implementeze. Planurile de afaceri vor intra într-o competiție, incheiata cu premii.

Subvenții și premii:

Pentru participare la cursuri, fiecare cursant va primi o subvenţie de 1421 lei (net) ce vor fi încasaţi la finalul cursurilor. Fiecare persoană care îşi deschide o afacere este înscrisă într-o competiţie a planurilor de afacere şi primeşte o sumă de bani drept premiu de deschidere a afacerii. Aceste premii sunt de doua feluri: 72 de premii de excelenţă, cu valoare cuprinsă între 1000 şi 3000 de euro şi 468 de menţiuni în valoare de 1410 lei (brut). Participanţii în proiect care înregistrează o firmă vor primi în total minim 2600 lei.

Condiții de participare:

Pentru a încasa subvenția pentru cursuri, cursanții au obligația de a parcurge integral cele două secțiuni (antreprenoriat și resurse manageriale), de a fi prezenți în proporție de 100% la activitățile zilnice față-în-față (4 week-end-uri) şi pe platforma de e-learning. Pentru a intra în competiția de premii pentru planuri de afaceri, cursanții trebuie să elaboreze (cu asistență, în cadrul cursurilor) un plan de afaceri pe o idee proprie sau sugerată de instructorii de training. Premiile se acordă în condițiile înregistrării unei firme sau persoane fizice autorizate la Registrul Comerțului.

Tipurile de afacere care se pot iniția:

  • Persoană fizică autorizată – Avantaje: taxe reduse, procedură simplificată, obligații fiscale reduse.
  • Firmă (de la individual la maxim trei asociați) – Avantaje: posibilitatea de a obține subcontractări, de a face un număr mai mare de angajări, pe durată nedeterminată etc.

Participanții în proiect pot înființa firme cu orice obiect de activitate din codul CAEN. Pentru realizarea înregistrării la Registrul Comerțului, cursanții vor primi un ghid de orientare cu pașii care trebuie urmați și asistență pentru completarea formularelor.

 

Pentru înregistrări vă rugăm să folosiţi următoarele date de contact

E-mail: ehrcentru@gmail.com

Telefon: 0753 084 055